miercuri, 13 mai 2009

Razvan Lucescu


Răzvan Lucescu spune că FC Braşov a avut

"Nu suntem noi dacă nu avem nebuniile noastre. 2-0, un meci liniştit de 6-0, dar ne-am relaxat, am considerat că jocul e încheiat şi a fost suficientă o eroare care ne-a costat, în sensul că am terminat sub presiune acest meci. Sigur, nu au fost probleme deosebite, tot noi am ratat ocazii, dar când ai jocul în mână şi ajungi să termini 2-1, parcă eşti un pic dezamăgit. Dar 3 puncte sunt 3 puncte, a fost spectacol şi azi", a declarat Răzvan Lucescu la finalul meciului disputat vineri seară.

Tehnicianul a spus că l-a certat pe mijlocaşul Roman pentru că a fost individualist în unele situaţii. "Îmi pare rău pentru Mihai, cu toate că a făcut un meci bun, i-am reproşat că a încercat cu orice preţ să marcheze. Cred că a înţeles foarte bine asta şi nu se va mai repeta", a explicat tehnicianul braşovenilor.

Cât priveşte accidentarea lui Stelea, din finalul meciului, Lucescu Jr a precizat că formaţia sa este asigurată pentru etapa viitoare. "Probabil este o întindere, dar nu e problemă, intră Dani Coman. Aşa a fost la noi tot timpul, s-a accidentat unul şi a intrat altul", a spus tehnicianul.

FC Braşov s-a impus vineri, pe propriul teren, scor 2-1 în faţa formaţiei Farul Constanţa, în primul meci din etapa 30-a a Ligii I, prin golurile reuşite de Ilyeş şi Sburlea, în timp ce unicul gol al oaspeţilor a fost înscris de Ben Teekloh.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu